Viaţa ca o şansă

E deja un truism. În viaţă trebuie să te afli la momentul corect în locul corect. Şi să accepţi riscul. În plus, trebuie ca şi lumea din jurul tău să se trezească atunci când ţie ţi-a venit cine ştie ce idee năstruşnică şi să o descopere ca fiind genială.
Tocmai am văzut Cadillac Records, filmul care istoriseşte povestea casei de discuri Chess. Înfiinţată de un emigrant evreu din Europa de Est, aici au fost lansaţi de-a lungul timpul un Muddy Waters, Howlin' Wolf, Chuck Berry sau o Etta James. De-a lungul a aproape 20 de ani, aici s-a pus una din pietrele de temelie la abolirea liniei de demarcaţie dintre rasa albă şi cea neagră, din Statele Unite.
Şi toată această recercetare a pornit de la momentul în care la Gala FIA, pe unul din clipurile de prezentare, ilustratorul muzical a folosit clasicul At Last al Ettei James. Asemeni unei pietre care se rostogoleşte, mi s-au pus una lângă cealaltă bucăţi dintr-un puzzle construit în decenii.
Şi tot astfel îţi dai seama că, încet-încet, ceea ce putea exista minunat în mod independent, în prezent nu ar avea nicio şansă de reuşită. Artiştii din timpurile noastre sunt promovaţi doar de marile conglomerate muzicale. În trecut, aveai şansa să ieşi în faţă. Astăzi, porţile de atunci ţi s-ar închide în nas dacă nu semnezi cu cine trebuie.
Şansa din viaţa aceea nu este aceeaşi cu cea din viaţa de azi.