Robert şi Alison

De mult timp nu m-am mai simţit atât de cucerit de un album. Balauru îmi pomenise de proiectul lui Robert Plant din Nashville cu o bună bucată de timp înainte ca eu, încăpăţânat cum sunt, să îl ascult.Nu greşesc cu nimic atunci când spun că Raising Sand este o bijuterie. Iar Sister Rosetta Goes Before Us este piesa de rezistenţă a culegerii. De la ea au pornit o serie de ramificaţii care m-au făcut să descopăr un T-Bone Burnett, o Sam Phillips sau o Alison Krauss atrăgătoare şi dură, în acelaşi timp. Nu poţi fi altfel, atunci când răzbeşti într-o societate macho, aşa cum a făcut ea.Probabil că acea compoziţie a fostei soţii a producătorului nu e cea ma ibună alegere pentru a fi trecută în heavy rotation la posturile de radio. Poate că e prea gloomy, poate că invită prea mult la introspecţie. Poate că tocmai de aceea oamenii de afaceri au scos în faţă Please Read the Letter. Impresia iniţială, că Sister Rosetta este aceea care atrage atenţia, mi-a fost confirmată şi de recenzia de pe www.allmusic.com. Însă alta a fost problema care m-a făcut să mă întreb.Dacă în cazul lui Alison, era de înţeles că o colaborare cu un nume de frontman ca acela al lui Plant îi va aduce alte câteva zeci de milioane de admiratori, în cazul britanicului m-am întrebat de ce. De ce nu a pornit în turneu cu noua versiune Led Zeppelin?Probabil că a simţit că mâncarea încălzită nu are aceeaşi savoare ca aceea proaspăt preparată. Şi că senzaţiile de pe vremuri e bine să rămână acolo. Probabil că a simţit dorinţa de reinventare. N-ar fi fost primul care face acest lucru în Capitala muzicii country. Recompensa - cinci premii Grammy - sunt sigur că are importanţa sa. Însă şi mai important este că după The Honeydrippers, pe la jumătatea anilor '80, Robert a venit cu încă un proiect interesant. Şi cu un album care va rămâne în istoria muzicii.