Sam again

Ascult, descopăr şi mă minunez cum am trecut pe lângă ea. Uneori, mă înspăimânt, la gândul că se poate să fi trecut pe lângă atâtea alte talente, fără să le remarc. Sau poate că e nevoie de o anumită vârstă pentru a înţelege mai bine ce se întâmplă în jurul tău. E nevoie de o maturitate pentru a gusta deliciile vinului vechi.
În această dimineaţă am descoperit, cu alţi ochi, dar mai ales cu alte urechi, Out of Time. Nu este piesa de la jumătatea anilor '60, a Stones-ilor. Nu. Este o Sam Phillips din 1988, de pe un album excepţional, The Indescribable Wow. Şi am ascultat-o ca pe vremuri, again and again, ca atunci când îmi înregistram pe un amărât de casetofon piese de la BBC sau de pe programul 3.
Mi-am dat seama, într-un târziu, ce mă atrage. În afara aranjamentului a la Beatles, marca T-Bone Burnett, ceea ce place este faptul că refrenul este mai puţin atrăgător decât strofele. Iar chitara, prin ceea ce face, simplu şi obsedant, rămâne să-ţi amintească

Tonight I'll leave you there where I found you
Starting up the hill / an echo standing still
Love has turned on us like the wild
Listen to the scream / of our desperate dream

Did we say forever and what ever did we mean
Now my friend we're out of time
Someone take me out of time

I dreamed of eyes like his open windows
Secrets looking through / dark sky burning blue
But I kept them to myself / quiet pieces
To the urgent voice / violent with choice

Tonight I'll leave you there where I found you
Starting up the hill / an echo standing still
Our shadows cry for us as the dust moves
Time won't tell us why we let love go by

Pentru conformitate:
http://www.youtube.com/watch?v=XIWxAY1GK3A (live)
http://www.youtube.com/watch?v=Qo-D_4do1FE (studio)

Viaţa ca o şansă

E deja un truism. În viaţă trebuie să te afli la momentul corect în locul corect. Şi să accepţi riscul. În plus, trebuie ca şi lumea din jurul tău să se trezească atunci când ţie ţi-a venit cine ştie ce idee năstruşnică şi să o descopere ca fiind genială.
Tocmai am văzut Cadillac Records, filmul care istoriseşte povestea casei de discuri Chess. Înfiinţată de un emigrant evreu din Europa de Est, aici au fost lansaţi de-a lungul timpul un Muddy Waters, Howlin' Wolf, Chuck Berry sau o Etta James. De-a lungul a aproape 20 de ani, aici s-a pus una din pietrele de temelie la abolirea liniei de demarcaţie dintre rasa albă şi cea neagră, din Statele Unite.
Şi toată această recercetare a pornit de la momentul în care la Gala FIA, pe unul din clipurile de prezentare, ilustratorul muzical a folosit clasicul At Last al Ettei James. Asemeni unei pietre care se rostogoleşte, mi s-au pus una lângă cealaltă bucăţi dintr-un puzzle construit în decenii.
Şi tot astfel îţi dai seama că, încet-încet, ceea ce putea exista minunat în mod independent, în prezent nu ar avea nicio şansă de reuşită. Artiştii din timpurile noastre sunt promovaţi doar de marile conglomerate muzicale. În trecut, aveai şansa să ieşi în faţă. Astăzi, porţile de atunci ţi s-ar închide în nas dacă nu semnezi cu cine trebuie.
Şansa din viaţa aceea nu este aceeaşi cu cea din viaţa de azi.